One day post-landing & post-trauma

Me is back in Bükresh… finally, dupa un trip to hell.

Indreptandu-ma pentru prima data spre Olympic Stadium ma gandeam ca trebuie sa se mai intample ceva. Banuielile mele ca ar fi probleme la acreditare nu s-au confirmat, insa something even bigger was in stored for me.

Dar pana atunci, lucrurile au decurs in ritmul asteptat: fuga pana la sala de concert, la centrul de presa, , vazut repetitie generala, scris stire, trimis stire, etc.

Sambata dimineata m-am plimbat din piata Omonia pana in Syntagma. Pe drum – munti de gucciuri, vuittoane, plase de rolexsi, munti de ochelari de toate neamurile italienesti si nu numai (…).

Greci pe scutere peste tot – strazi, trotuare, piete pietonale. Ma astept sa gasesc unul si la etajul trei din Zara.
Not to forget, o noua pisica pentru LCD!
Ziua a trecut repede, o plimbare de 20 de minute la Acropole. Trebuie sa ma intorc, dar as prefera in martie, aprilie, octombrie sau noiembrie… e groaznic de cald.

De la pietre am plecat la centrul de presa. Pe la ora 2.00, cand s-a mai terminat agitatia, m-am apucat de scris, chinuindu-ma cu somnul si oboseala pana pe la ora 4.00, cand m-au dat afara din centrul de presa. Pe la 6.00 si ceva am terminat de scris si trimis tot (a trebuit sa corectez o gramada pentru ca eram teribil de incoerenta). Am facut un dus si am mers la breakfast.

A fost o adevarat provocare de echilibristica si indemanare sa ajung cu farfuria umpluta cu varf de la bufet la o masa libera. In final al reusit si chiar am repetat manevra.
Am continuat la flea marketul din Plaka. Cateva stradute inguste cu sute de magazine mai mult sau mai putin kitchoase. Cateva ore m-am invartit dezorientata printre tarabele colorate. Am plecat de acolo cu o pereche de cercei (pentru cunoscatori).
Drumul de la aeroport m-au readus in stare de gratie – panica. Metroul s-a oprit la penultima statie, luminile s-au stins si pasagerii au fost rugati sa coboare. Am asteptat jumatate de ora un alt tren care sa ma duca la aeroport, numarand isterizata minutele care mai ramaneau pana la decolare.
Dar am ajuns la timp, am trecut de controale si cand sa ajung la imbarcare, poarta era inchisa. Peste sapte ore am asteptat sa plec la Bucuresti, unde am ajuns in jur de ora 2.00, cu nervii prastie, nedormita de muuuuult timp si ametita de oboseala.
Cu toate acestea, luni mi s-a infirmat banuiala care imi adusese un plus de stres in ultima saptamana.