Trigon

Ma uitam pe siteul festivalului de jazz Gărâna să văd ce se asculta anu’ asta si unul dintre headlineri mi-a declansat un flashback copilaros, cu aroma de unt si vanilie.

De fiecare data cand mergeam in parc, ma opream la o brutarie-patiserie si-mi lipeam nasul de vitrina, pana ce bunicul meu imi cumpara un trigon cu crema de vanilie. Era din aluat frantuzesc, delicat si sfaramicios, iar crema era galbena si spriţată-n floricele care cu care ma mânjeam până la urechi. Toate astea spre disperarea bunicii mele, care era ferm convinsa ca numai oamenii lenesi cumpara de acolo si ca placintele se fac in casa. 20 de ani si sute de restaurante, patiserii si cofetarii mai tarziu, incep sa fiu de acord cu ea.

O mai fi patiseria aia acolo? Sau chiar tre' sa invatz sa fac aluat franţuzesc?

Etichete: