Istanbul - partea I (cea proasta)

Photobucket

Am zis sa incep cu vestile proaste, ca mai apoi sa ne ramana povestile frumoase-n minte. Am mai fost la Istanbul de vreo doua ori, si orasul m-a fascinat de fiecare data. Eh, acum, la vreo sapte-opt ani de la ultima descalecare, nu am mai plecat la fel de fermecata. Mancarea a fost mai mult proasta decat buna, orasul murdar, foarte aglomerat si zgomotos (Ramadan + concert U2 + Campionatul Mondial de Baschet = HAOS) si eu nu am reusit sa-mi gasesc ritmul.

Cand am ajuns la hotelul din Sultanahmet, numai ce-am iesit din masina si muezinii de la vreo trei moschei din apropiere (cea mai mare si mai zgomotoasa - Moschea Albastra) au inceput sa urle desincronizati din minarete). Pitoresc, zic. Urc in camera (mai bine decat la Roma, dar tot dezamagitor), las bagajele si plec dupa kebab si bere Efes.

Photobucket
Si tura asta am avut ghinion cu masa de bun-venit. Ne-am asezat la o terasa (dupa ce diversi chelneri au tras de noi insistent, cand intr-un loc, cand in altul) de pe un acoperis, cu vedere la Bosfor (nimic spectaculos, era si intuneric). Am luat berile (Allāhu Akbar!) si ne-am comandat sis kebab, iskander kebab, doner kebab, adana... the works!). Dupa 10 minute aflam ca nu sunt de niciunele si ne mutam la alta bodega, ceva mai spalata si mai aglomerata. Niste chelneri ciufutzei ne-au adus ca aperitiv o lingura de humus si cateva lipii, iar mancarea pe care am primit-o in final (meniu otoman cusine) a fost o tristete pe care n-am putut sa o mananc. Tocana de miel cu ciuperci, caise, ceapa si prune
Photobucket

Photobucket
si o specialitate anatoliana: miel cu vinete, ceapa, ardei gras verde si rosu, ciuperci. Doua porcarii amandoua. In spume (si nu de la bere) m-am dus sa ma culc, sperand la bunatati a doua zi.

Despre care o sa povestesc tura viitoare. Acum fast forward la ultima zi petrecuta in Istanbul. Ajungem la Navizade, o zona plina de restaurante - multe pescaresti - in cautarea carcimii Kalamar.
Photobucket
Silly me, stiam ca Anthony Bourdain a mancat pe acolo mezze bune, iar eu am vrut sa recreez momentul. Ne asezam, ma uit pe meniu, dar prefer sa mi se recomande ceva. Si-mi vine atunci chelnerul cu o mare tava plina de castroane acoperite cu folii de plastic transpirate. Imi zice ca astea-s aperitivele, iar eu - call me stupid - ii cer humus si ansoa, in speranta ca totusi nu se regasesc acolo si ca voi primi ceva proaspat. Ni se aduc doua dintre castroanele blestemate - humusul nu vazuse in viata lui trista pasta de susan, iar "ansoa" insemna jumatate de conserva de sardine-n sos de rosii.
Photobucket
Cu tamplele plezzznind cer nota ca sa plec rapid. Mi se aduce o hartie incarcata cu vreo 8 euro. Un mic scandal mai tarziu, m-am infipt in niste midii umplute pe care le-am gasit pe marginea drumului.

Dar despre the yummy stuff, in episodul urmator ;)

Etichete: , ,