Frigarui de porc, lipicioase si condimentate

Pentru reteta asta ar fi mers bine de tot un gratar cu carbuni adevarati. Pentru un moment m-am gandit sa scot bicicletele de pe balcon si s-o fac lata intr-un stil romanesc, spre deliciul vecinilor, dar m-am linistit si-am stat cuminte la aragaz si gratarul de fonta de la Ikea.

Intai m-am apucat de marinada: jumatate de lingurita de chimion macinat, o lingurita de seminte de fenicul (se gasesc la Plafar sub forma de ceai, dar sunt exact ce trebuie), o lingura de cimbru, o lingura de smokey peri-peri de la Nomu (sau alta paprika afumata daca gasiti), patru cuisoare, niste coaja de portocala si cativa catei de usturoi au fost busiti bine-n mojar.
Photobucket
Dupa care am amestecat cu 150ml de ketchup (Heinz iute, in cazul meu), 6 linguri de otet balsamic si zeama de la jumatate de portocala.
Photobucket
Toata treaba asta a acoperit bucatile de muschi de porc taiate bite-size, care au stat o vreme la frigider.
Photobucket
Pot sta si toata ziua, dar nu cred ca e asa o tragedie daca le pui pe gratar imediat dupa ce le-ai amestecat cu sosul - fiind on the sticky side, ramane prins pe carne si tot capeti ceva aroma ;)

Dupa ce-ai facut frigaruile si le-ai pus pe gratarul incins, poti sa mai picuri deasupra din marinada ramasa. Se coc vreo 15-20 de minute. Daca gratarul era cu carbuni, tare mi-ar fi placut sa le vad innegrite :)
Photobucket
O sa fie bun, promit!
Photobucket

Etichete: , ,