Calif & kebab

Cine a trecut pe aici de mai mult de doua-trei ori stie ca am o slabiciune pentru kebab. Se vede din ultimele vacante la Istanbul, din opririle nocturne la Calif si din the constant drooling din coltul gurii (#stilsieleganta, I haz it!)

Calif (cu califatele Selari si Iancului) e inca un hotspot pe harta mea altfel foarte restransa de pit-stops, printre care se numara Simbio, Pain Plaisir, Rue du Pain, Origo sau White Horse. Un loc cu chestii bune, unde revin in mod constant. E primul loc pe lista cand vine vorba de street-food in Bucuresti si de cand l-am descoperit (sa fie vreo doi ani), e singurul loc unde mi se mai intampla lipii in care sunt impaturite carnuri si salate.

Indragosteala a fost simpla - cand am fost prima data acolo m-a convins lipia proaspata, facuta sub ochii mei. Apoi am revenit pentru tot felul de kebab-uri/i/? (care-i pluralu' o.O ?!) - intotdeauna cu extra patrunjel, cuz this is how I roll. Plus lahmacun - cel putin la fel de bun ca benchmark-ul stabilit la Istanbul. Umbla vorba ca intr-o noapte de debauchery as fi mancat vreo doua :))

Apoi mi-am molipsit prietenii si colegii, iar Oana a ajuns sa faca o adevarata fixatie pasiune, asa ca in miez de deadline se trezeste cu pofte nestapanite. Cum s-a intamplat si azi :))

De ce-mi place de ei? Pentru ca:

Acestea fiind punctate si imbulinate, mai vreau doar sa spun ca atunci cand m-au intrebat daca nu vreau sa fac o reteta de kebab care sa intre la ei in meniu, n-am stat deloc pe ganduri. Mazi *inimioara* kebab la greu, asa ca incepand de azi, gasiti unul in meniul de la Califatul Iancului. Despre ce-am avut in cap cand l-am facut, cum s-a intamplat si ce-a iesit, intr-un episod urmator.

Etichete: , , , , , ,