Picnic la micul dejun

Odata pe saptamana, lucrurile stau asa:

Seara iau cina la Grano (despre care vom vorbi pe larg cu alta ocazie), iar inainte de plecare ma opresc la galantarul cu carne si branzeturi.

Dimineata Oana trece cu masina sa ma ia de acasa. Nu pentru ca n-as fi in stare sa vin si singura, dar pentru ca, cel mai probabil, masina mea a ramas abandonata undeva printr-o parcare din oras, pentru ca la Grano mai mult ca sigur s-au intamplat si niste sticle pahare de prosecco.

Dar divagez. Deci Oana trece pe la mine si mergem impreuna la Pain Plaisir, ca sa luam patru felii de pain de campagne. Evident, lucrurile nu-s asa simple si plecam de acolo cu painea dupa care venisem, plus o bucata de foccacia cu masline, doua chifle cu nigella seeds & curry powder, un croissant cu unt, o bagheta cu chorizo, doua molleaux au chocolat si o tarta cu smochine. Conveniently enough, langa Pain Plaisir s-a deschis o delicaterie italieneasca. Nu-i spectaculoasa, dar e suficient cat Oana sa aleaga o bucata de pecorino.

Continuam apoi traseul pana ajungem la Piata Domenii. Blonda parcheaza Marge-ul aiurea pe undeva si eu alerg pana la tarabe, unde o caut pe doamna Nu-mi-vine-sa-cred-ca-am-uitat-cum-o-cheama. O gasiti usor, pe randul din mijloc, pentru ca o recunoasteti dupa mai misto taraba din piata. O sa va atraga atentia legaturile de kale (5 lei), de rucola (3 lei), de coriandru si swiss chard (mangold), plus ardei iuti de toate formele si culorile (inclusiv unii mov!). De acolo am luat jumatate de kilogram de rosii cherry (10 lei/kg). Or fi scumpe, dar sunt cele mai dulci rosii pe care le-am mancat anul asta si planuiesc sa-mi cheltuiesc toti banii pe ele cat timp le-oi mai gasi la doamna pe care data viitoare o s-o intreb (din nou) cum o cheama (rusine sa-mi fie c-am uitat).

Intr-un final, ajungem in fata redactiei noastre si ne insiram de-a lungul unei borduri: mortadella cu fistic, porchetta cu ierburi aromatice, salam picant (de la Grano), painea (de la Pain Plaisir), rosiile si branza. Sarea Maldon am adus-o de acasa, iar sticla de prosecco pe care-o aveam (sense the past tense) in sertarul de birou nu a mai apucat sa apara in poza.

Happy days, ceea ce va doresc si voua.

Later edit: la un moment dat, dupa ce incheiasem cu picnicul, iar rochia cu care eram imbracata devenise cam cu un numar mai stramta, ii povesteam Oanei (care a implinit deja 2 ani ca editor coordonator la Good Food) ca, privind inapoi, de cand mancarea a devenit un punct central al vietii mele, eu sunt mult mai fericita. Stiu ca ma repet, dar asta e ceea ce va doresc si voua. (mai putin faza cu hainele care raman mici, desigur)

Etichete: